Despre BUCURIE de 8 Martie

E 8 Martie … si nu se poate mar­tie fara urari de bine pen­tru doamne si domnisoare.

Asadar, La Multi Ani!, multa cal­dura in suflet si tot ce va doriti … Sa aveti un 8 Martie plin de bucu­rie :)

De curand “ras­fo­iam” blo­gul Mónikai Pădureţ si mi-a atras aten­tia un post anume des­pre bucu­rie … este un citat din Petru Cretia:) .
“Despre care bucu­rie, va veti intreba, ca multa pri­cina de bucu­rie nu ne-a fost data in anii aces­tia tul­buri si amari. Si totusi ma voi incu­meta sa vor­besc des­pre bucu­rie si sa arat cate teme­iuri are ea in vie­tile noas­tre, in orice vreme si aproape orice-ar fi. Bucuria nu depinde nemij­lo­cit si supus de impre­ju­rari, ea este o putere vie a sufle­tu­lui si isi trage pute­rea din pro­pria ei esenta. Ea stie sa alega chiar si puti­nul bine cat se afla intr-o stare de lucruri si sa-l aseze mai pre­sus de tristete,facandu-si din floare gra­dina. O vorba buna, o inse­ni­nare a ceru­lui, un ras de copil, un gest de pri­e­te­nie, un act de inde­ma­nare sau de iste­time, o deli­ca­tete a cuiva, miro­sul zape­zii, o amin­tire fugara ii ajung. Sufletul capa­bil de bucu­rie este bogat, cuprin­za­tor si cald, des­chis catre ale lumii si catre semeni. Omul care stie sa aleaga bucu­ria nu cauta raul cu luma­na­rea, nu se vai­ca­reste cat e ziua de lunga, nu cauta la flea­curi, pri­veste lucru­rile cu inga­du­inta si cu zam­bet, nu face din tan­tar arma­sar si nu este nici­o­data moho­rat sau posac. Pentru ca viata lui este par­tasa la lumina, nu la umbra. Cine-ar citi Paradisul lui Dante ar vedea ca e alca­tuit numai din ves­nica bucu­rie nu ca acela facut din munti de pilaf si din rauri de lapte si ca toata bucu­ria aceea e pura lumina.
Ceva din ea poate fi sim­tita in ata­tea clipe ale tre­ca­toa­rei noas­tre vieti sublu­nare.
Cei apti pen­tru bucu­rie, si tot­o­data vred­nici de ea, stiu sa se bucure si de ceea ce, bun fiind dar firesc, trece neba­gat in seama, cum ar fi sa fii sana­tos sau liber, sau la casa ta. Sau ca neca­zu­rile iti inga­duie si un mic ragaz, ca ai con­sti­inta impa­cata si curata sau, de ce nu, ca nu este chiar atat de rau cat ar putea sa fie. Am auzit in pri­vinta aceasta sfada unora, ca adica a spune “bine ca nu-i mai rau” este o sla­bi­ciune, ca face jocul sta­pa­ni­rii, care ne vrea mul­tu­miti cu puti­nul pe care ni-l da, ca este o demi­tere de la dato­ria de a-ti reclama drep­tu­rile tale legi­time. Numai ca aces­tia incurca doua pla­nuri dis­tincte: poti foarte bine sa ai dar­ze­nia si cura­jul de a lupta pen­tru indrep­ta­rea lucu­ri­lor si in ace­lasi timp sa te bucuri de ceea ce ai, gandindu-te ca barem nu te afli la vreme de raz­boi sau de molima, ca nu ai a te teme de zbiri, ca nu esti supus la cazne, ca ii poti, cat de cat, ocroti pe ai tai, ca traiti in iubire si in buna pace, ca ti-s copii zdra­veni si voiosi, poate chiar des­tepti si poate chiar fru­mosi sau aman­doua la un loc.
Si mai este o bucu­rie, pro­prie ori­ca­rui suflet bine nas­cut: aceea a pri­ce­pe­rii si a pute­rii de a face bine si cu drag ceea ce faci, bucu­ria lucru­lui bine facut, de la un scaun pana la un poem. Ba, chiar un mare gan­di­tor din prima juma­tate a aces­tui veac spune ca bucu­ria este mai ales aceasta: sem­nul de la fire al unei izbanzi si al unei impli­niri, al unui spor adus lumii prin fap­tu­i­rea ta.
Dar pen­tru asta tre­buie sa tra­iesti pe masura pute­ri­lor tale, sa-ti gasesti locul tau ade­va­rat, sa te mul­tu­mesti cu a fi ceea ce ai fost menit sa fii. Multi se instrai­neaza de bucu­rie, toc­mai pen­tru ca se instrai­neaza de ei insisi.
Si, din­colo de orice bucu­rie anume, mai este sim­pla bucu­rie de a fi, de a te afla in lume si nu in nefi­inta, de a trai, fap­tu­ind si indu­rand, de a simti cum se perinda, schim­ba­toare, ano­tim­pu­rile si anii, de a fi par­tas la vre­mea ta si a vedea ce se mai intam­pla, cand mai bine, cand mai rau, de a trai in asa fel, incat moar­tea ta sa fie ca des­prin­de­rea si cade­rea la soroc a unui fruct copt si plin de buna samanta in viata lumii.
Bucuria nu este, asa­dar, o oare­care dis­po­ni­bi­li­tate con­tin­genta, ci o vir­tute care, cum am spus, deriva dintr-un prin­ci­piu inte­rior, activ si dina­mic, putand func­tiona inde­pen­dent de ce ti-a fost dat. Fara aceasta vir­tute, orice si ori­cat ai avea, ori­cine ai fi, chiar si Cressus, te mananca tris­te­tea, pus­tiul si ura­tul.
Iar oame­nii care stiu si au pute­rea sa se bucure fac lucruri mai fru­moase, ras­pan­dind in jurul lor, ca un har, bucuria.”

Tags: , ,

Leave a Reply