Noi, 2 copii, 3 valize, o noua aventura in America!

| Noi, 2 copii, 3 valize, o noua aventura in America! |

Noi, 2 copii, 3 valize, o noua aventura in America!… cine ar fi crezut ?!…

Astazi, unul din articolele mele “dialog cu constiinta“, sau mai exact un gand cu voce tare …

Asa cum am spus pe blog in zilele trecute, sunt cateva schimbari la noi si la YaU, sper in bine 🙂 … facem un “upgrade” atat vietii noastre cat si afacerii noastre de suflet YaU, pe o piata sper mai competitiva si mai receptiva la ce facem noi.

Am incheiat un ciclu de 10 ani, si incepem altul in AMERICA … cum spun multi, traim si noi acum pe pielea noastra “visul American“. DA, cu mintea si experienta noastra acumulata pana la 40 de ani, cu doi copii si strictul necesar in doar 3 valize.

Mi-am dorit sa fac o poza cu noi in aeroport la sosirea in America … cu baietii, cu valizele si cam atat … nu am reusit din cauza oboselii, dar am schitat putin din momentul de acum cateva zile 🙂 …

Mi-a luat ceva timp sa imi iau ramas bun de la Romania, dar intr-un final am constientizat ca Romania nu mai este locul pentru mine ca artist. Mereu m-am simtit aici ca un peste in cada, care din cand in cand mai dadea cu capul de peretii opaci si reci. Momentul San Francisco de acum 2 ani, mi-a deschis ochii si m-a facut sa regandesc temeinic perspectiva asupra tarii mele.

Aici fac o mica paranteza … acum mai bine de 12 ani, m-am intors in Romania plina de energie si hotarata sa fac arhitectura si sa fac diferenta in tara mea. L-am tras si pe Iulian (sotul meu) in acest joc si in aceasta convingere a mea despre Romania, iar intr-un final si el a renuntat la gandurile lui de atunci de plecare si a ramas, cred mai mult pentru mine. Am dat drumul la YaU in 2008, tocmai din acest entuziasm si elan al meu. Cu gandul si convingerea ferma ca DA poti sa faci diferenta si in Romania, iti trebuie doar determinare si multa munca. An de an am muncit pe branci (DA cred ca acesta este cuvantul potrivit sa descrie maratonul inceputului unei firme in Romania), uneori 48 de ore fara intrerupere, sa facem totul cat mai bine, cat mai neconventional, cat mai creativ. Am avut multe satisfactii, am cunoscut multi oameni frumosi, care ne-au devenit ulterior prieteni … dar, mereu si mereu ne-am izbit de “balcanismele” locale, de badaranie, de un sistem total gresit conform canoanelor noastre, de lipsa de respect si de hotie. Mereu mi-am spus ca daca as pune toate intamplarile “absurde” din ultimii 10 ani pe hartie, as scrie o carte care ar fi cu siguranta “best-seller“. Chiar si asa, mereu am sperat, niciodata nu am renuntat sa facem lucrurile corect, creativ si nonconformist!

Insa cred ca atunci cand simti tu ca artist ca nu mai este loc de evolutie pe o piata, cred ca trebuie sa mergi mai departe!… si am mers mai departe in momentul in care s-a ivit posibilitatea. In acest moment nu am argumente pro Romania, asa ca am facut bagajele si am mers mai departe. Ne-am mutat in America cu familia si afacerea noastra de suflet YaU si vom incerca sa fim ceea ce ne dorim aici. Vreau sa fiu un peste in ocean, sa gust libertatea si sa pot fi ceea ce imi doresc, pentru mine si pentru ai mei.

Nu vreau sa vorbesc de rau Romania, dar incerc sa imi exprim regretul ca dupa 10 ani de antreprenoriat romanesc, am ramas cu un gust amar. Sunt mandra de originea mea, de tara mea, dar cred ca noi toti romanii ar trebui sa o pretuim mai mult, cel putin prin ceea ce facem zi de zi. Cred ca multi dintre noi au ajuns la un grad de exasperare cronica legat de felul in care lucrurile functioneaza. Imi doresc mai multe sanse pentru baietii mei si pentru artistul din mine!

Voi continua povestea pe blog si pe YaU.ro, cu schimbarile de rigoare! Pentru voi cei care doriti sa ne urmariti in continuare, lucrurile vor fi cu siguranta la indemana! Pana atunci, sa aveti inspiratie si sa fiti creativi indiferent de situatie!

Cu drag, Elena TOADER

10 thoughts on “Noi, 2 copii, 3 valize, o noua aventura in America!

  1. Mult succes in tot ce faceti! Cred ca totul tine de perspectiva, dar si eu pot scrie 10 scenarii cu experienta din America.
    Pana la urma am revenit in tara, dorindu-mi mancare adevarata si oameni de calitate in jurul meu. 😊
    Macar acasa viata nu e plictisitoare ca peste ocean.

    Asteptam noile voastre proiecte.

  2. Să vă fie bine, Elena! Mult noroc în tot ce întreprindeți! Aveți viziune și ar fi chiar păcat să nu o scoateti într-o lume unde sa fiți și apreciați pentru ceea ce faceți. O sa reușiți!

  3. Buna Mica,

    Multumim pentru mesaj!… si pentru voi toate gandrurile bune!
    Cu drag, Elena

  4. Mult succes!!! Din pacate, multi oameni faini ca voi merg sa bucure ochi peste mari si tari… N-am cuvinte.. .. ..

  5. Buna Alina,

    Multumesc pentru mesaj si urari!
    Mi-a luat 10 ani sa ma hotarasc sa plec din Romania … dupa un timp, obosesti sa te mai lupti cu sistemul …

    Cu drag, Elena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *